2 eurocenţi Imprimare
Numismatică - Eurocenţi
Imagine Diametru Descriere Data punerii în circulaţie Material Caracteristici

18.75 mm Toate monedele au o faţă comună (ilustrând poziţionarea Europei pe glob) fiind realizate de belgianul Luc Luycx, iar cealaltă faţă este specifică ţării emitente a monedei.
Din anul 2007 aversul monedei suferă mici modificări (jos). În partea stângă, numeralul 2 care indică valoarea nominală; în dreapta numeralului, sus, cuvintele EURO şi CENT, unul sub celălalt; cuvântul CENT este scris cu litere mai mari decât cele folosite pentru cuvântul EURO, iar litera C este mai mare decât celelalte litere ale cuvântului; de sub numeral (partea din stânga-jos a monedei) pornesc şase linii paralele care ajung în partea din dreapta-sus a monedei; la fiecare dintre extremităţile liniilor apare câte o stea - în total sunt douăsprezece stele; în partea din dreapta-jos, peste linii este suprapusă imaginea Globului Pământesc, pe care este evidenţiată Europa; sub ultima stea din partea dreaptă apar iniţialele LL ale gravorului.
1 ianuarie 2002 oţel (94.35%) placat cu cupru (5.65%) Greutate: 3.06 grame

Formă: rotundă

Margine: un şanţ mic la mijloc






Imagine Cotă PAL Descriere Monetăria emitentă Anul emiterii Valoare
2EC 1 Emisă de către Spania, reversul reprezintă catedrala din Santiago de Compostela, o bijuterie a arhitecturii romanice spaniole şi una dintre cele mai renumite destinaţii de pelerinaj din lume. Monedele prezintă faţada monumentală a Obradorie, un splendid exemplu de construcţie barocă spaniolă, începută în anul 1667 de Jose del Toro şi Domingo de Andrade. În secolul al XVIII-lea aceasta a fost finalizată de către Fernando Casas y Novoa.
1999* 1,725433
2EC 2 Emisă de către Germania, reversul reprezintă o crenguţă de stejar, reminiscenţă a vechilor pfenigi germani. Grafica a fost concepută de către profesorul Rolf Lederbogen. D - München 2002 0,077231
2EC 3
J - Hamburg 2002 0,077231

2EC 4
Această monedă ilustrează Mole Antonelliana, un turn conceput în anul 1863 de Alessandro Antonelli.
2002 19,42037








* - oficial necirculată



Ultima actualizare în Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013 09:28